facebookflickr

1071586 541751529194257 1810123460 o

După ce mi-am luat cursieră şi am probat-o pe ruta Constanţa – Bucureşti, a doua tură cu dânsa am hotărât s-o fac pe Transfăgărăşan.

Drumul de la Constanţa la  Bucureşti l-am făcut împreună cu Mihai, el cu MTB-ul şi eu cu cursiera.  A fost o ieşire tare grea! Cursiera pur şi simplu mi-a rupt mâinile şi gâtul. Caţiva km i-am făcut cu MTB-ul lui Mihai pentru că pur şi simplu nu mai puteam să pedalez pe cursieră.  Cum, cum am terminat acest drum şi urma acum a doua provocare: Transfăgărăşanul pe cursieră! Trebuie avut în vedere la cursieră, că pinionul cel mare are 21 de dinţi şi foile sunt doar 2 la număr.

Aşa că împreună cu Bogdan şi Mihai am plecat la drum. Plecare a fost undeva pe la 4:30 – 5:00 din Bucureşti.

Şi am plecat spre Piteşti, pe DN 7. Nu pe autostrada, da? Am mai mers pe drumul ăsta la altă tură cu Mihai, tot cam pe la aceeaşi oră şi pot să spun că dimineaţa acest drum este minunat. Probabil datorită orei matinale, drumul este foarte liber şi drumul “te trage” la viteză! Astfel că,  la ieşire din Piteşti, la Bascov, aveam medie undeva la 30 km/h cu opriri cu totul. Poate pentru unii nu este cine ştie ce, dar pentru nişte băutori de fanta şi cola cum suntem noi este un lucru mare.

1026122 541747495861327 962445718 o

Ţin minte că vorbeam cu baieţii că dacă luam trenul până la Piteşti câştigam poate 30 minunte, dar parcă renunţarea la mersul cu trenul ne-a dat o senzaţie de libertate care nu poate fi exprimată în cuvinte.

La Bascov am făcut o pauză mai mare şi apoi am plecat la drum. Am menţinut un ritm bun, ca după trecerea peste calea ferată ( de lângă lacul Vâlcele) să fac prima mea pană cu cursiera. La MTB să bagi o presiune de 3 bari nu este o treabă prea grea, dar la cei minim 6 bari pentru cursieră, treburile se complicau.

Prietenii mei mi-au dat indicaţii preţioase de pe “margine” şi eu am inceput să dau la pompă! Şi ce am mai dat! Să spun că am dat doar eu la pompă? Nu mai are rost…

1071460 541747862527957 514992347 o

Am trecut de acest incident şi am continuat drumul nostru, care începea uşor, uşor să-şi arate colţii. Începeau urcările! Intr-adevăr mici, dar eu observam că deja trăgeam greu de cursieră. Nu rămâneam în urmă dar nu-mi puteam păstra o cadenţă potrivită! Pedalam în forţă şi asta avea să mă coste puţin mai târziu.

Am mai oprit să ne uităm puţin la cauciucul la care am făcut pană, pentru că părea ca vrea să facă o gâlmă şi făcea şi ceva zgomot la rulare. Am încercat noi să facem ceva, dar nu prea am reuşit mare lucru.

1072093 541747929194617 619620786 o

La următoarea pauză ne-am oprit la o "cişmea" şi acolo ne-am udat din cap până în picioare. Ne-am bălăcit acolo preţ de vreo 5 minute, de spuneai că am venit din deşert şi nu am mai văzut apă!

Uşor, uşor am ajuns la Hidrocentrala Vidraru şi am început urcarea spre Barajul Vidraru. Rapoartele cursierei de aici au început să ma sleiască de putere. Simţeam miros de “push bike”!

1073986 541748085861268 378549100 o

Am ajuns până la barajul Vidraru pe bicicletă şi am continuat traseul pe lângă lacul Vidraru. Aici am început să rămân în urmă din cauza drumului. Când mergeam cu MTB-ul nu simţeam drumul prost, acum simţeam fiecare pietricică!  Fiecare zgâlţâitură o simţeam în ceafă! Drumul pe lănga lacul Vidraru mi-a fost ca bombonica pe colivă. La Piscul Negru eram pur şi simplu stors de orice putere. Am oprit lângă un chioşc unde am băut o cola şi am mâncat chips-uri. Parcă aş fi vrut să trag un pui de somn acolo pe iarbă, de vreo 4-5 ore. Când mă uit pe drum, o altă cursieră trecea pe lângă mine cu un biciclist care pedala din picioare. Şi a pedalat în picioare până nu l-am mai vazut…

1065159 541748925861184 960582111 o

Mihai cred că a simţit miros de colivă şi cu toate că eu cred că-i place coliva, mi-a zis să-i dau cursiera să pedaleze şi el. Vai, ce zâmbet cred că aveam pe faţă! În acel moment aş fi dat-o de tot!

921031 541748382527905 1401694942 o

Şi să vedeţi când m-am urcat pe MTB! Nici nu m-am gândit mult şi am dat pe 1 cu 1…Dar ce viaţă! Mă uitam în stanga, mă uitam în dreapta, nu mai aveam capul în pământ, era o altă lume. Parcă ieşisem cu canapeaua la plimbat şi jur parcă auzeam cum cântau păsărelele…

1072415 541748802527863 624037124 o

Minunea a ţinut păna la cabana Capra, când Mihai a zis să-mi bag undeva cursiera. Am stat ceva pe iarbă toţi trei şi am plecat la drum. Am încercat să dau câteva pedale…cred că am mers pe ea vreo 5 metri şi hop de pe ea la un clasic “push bike”.  Cursiera m-a înfrânt!

Vorbeam cu Mihai, că ar trebuie să ţii cam 15 km/h că să poţi păstra o cadenţă bună! Pot spune că eu nu am putut păstra acea viteză.

457296 541749252527818 1009865807 o

Mihai a văzut că eu merg la pas pe lângă bicicletă şi m-a aşteptat. El pedala uşor şi eu la pas. La pas am putut „admira” mai pe îndelete peisajul frumos … Lăsând gluma la o parte, anul acesta datorită ploilor Transfăgăraşanul a fost plin de cascade şi parcă era total diferit de anii precedenţi.  Nu merg eu de mulţi ani pe Transfăgăraşan(cred că acesta este al 3-lea an consecutiv) dar nu am văzut niciodată aşa multe cascade.

1071620 541749672527776 983004842 o

Înainte de tunel, cu vreo 1 km să zicem, m-am urcat şi eu pe bicicletă şi ne-am întâlnit cu Bogdan (îngheţat de la atâta aşteptare, el urcănd în forţă pe bicicletă) la Bălea Lac, am făcut câteva poze şi am început coborârea spre Cârţişoara. Aici a început alt calvar!

1071697 541750469194363 1513909444 o

Cred ca am oprit în dreptul fiecărei borne,  chintalul meu apăsând dureros pe braţe, acţionarea frânelor era o durere şi să nu mai vorbim de şocurile simţite în mâini şi gât. Am scăpat cu greu de coborâre şi intr-un final am ajuns la pensiunea Bujor de Munte. Am mâncat ce am găsit prin rucsac, am făcut un duş şi somn. Am încheiat prima zi. Cică am făcut 270km.

1071638 541750592527684 1496590015 o

A doua zi urma să mergem spre Braşov, o zi mai uşoară de vreo 120km. Ne-am trezit la o oră rezonabilă şi ne-am dus la o pensiune unde avea şi restaurant(casa Duse, cred), la picior, fără bicicletă să mâncăm o omletă, o roşie, o brânză şi să bem o cola.

1074479 542432022459541 2105719101 o

După masă ne-am intors la pensiunea unde ne-am cazat, am sărit pe biciclete şi la drum. Pe drumul de a doua zi am simţit oboseală acumulată dar traseul a fost unul frumos, am mers lejer, cu multe pauze şi  cu multe poze. De la Cârţişoara am urmărit DJ-urile spre Braşov şi am trecut prin Arpaşu de Sus, Victoria, Sâmbata de Sus, Şinca Veche, Poiana Mărului, Raşnov şi Braşov.

1071344 541751362527607 1509362331 o

Traseul este foarte frumos, munţii Făgăraşului sunt la o aruncătura de băţ, Vf Moldoveanu se vede foarte frumos de pe lângă Victoria, drumul este foarte bun şi puţin circulat. Neapărat trebuie refăcut acest traseu altădată!

976375 541752199194190 2029219771 o

După cum am scris mai sus sper să nu credeţi ca nu mai folosesc cursiera, pentru că încă o mai folosesc şi cu timpul corpul a „învăţat” poziţia pentru cursieră şi drumurile pe cursieră nu mai sunt aşa obositoare, dar când e vorba de coborâri lungi iau MTB-ul. Confortul este mult mai mare!

1074261 541751082527635 713867096 o

Pentru cine nu are cursieră şi vrea să se chinuie să nu mai aştepte! Repede pe cursieră….: ))))

un cetatzean.

6.01.2014

Joomla templates by Joomlashine