facebookflickr

901271 515548671814543 228273720 o

Pornind de la o glumă, de la o vorbă în vânt, cu Mihai, am găsit un nou antrenament pentru Iron Bike Oradea. Un drum de la Bucureşti la Alba Iulia, o distanţă cam de 340km. Iniţial am vrut să pornim de undeva de la Braşov traseul, dar am hotarât împreună cu Mihai să pornim din Bucureşti şi să facem toţi cei 340km.

Ne-am hotărât să facem un traseu care să evite pe cât posibil DN-urile, chiar cu riscul unor drumuri neasfaltate. Da, nu agreem DN-urile!

În principiu traseul l-am gandit cam aşa: Bucureşti – Găieşti – Topoloveni – Piteşti – Curtea de Argeş – Albeşti Pământeni – Cicăneşti – Şuici – Văleni – Sălătrucu – Poiana – Surdoiu – Pripoare –Spinu – Titeşti – Grebleşti – Căinenii Mici – Tălmaciu – Sibiu – Sebeş – Alba Iulia.

Plecând de Paște, a trebuit să ne pregătim puţin de sărbatorile pascale. Alexandra, gazda noastră din Alba a cerut cozonac de la o patiserie(unde se face un cozonac, bun, bun…)  din Bucureşti aşa că am luat doi cozonaci, balast pentru spate. Da, cred că pregătirile pascale s-au limitat la 2 cozonaci, miel nu cred că am găsit.

Aşa ca dimineaţa, la ora 3:30, am plecat de acasă cu bicicleta echipată de şosea, cu doi cozonaci in rucsac şi cu o poftă nebună de pedalat. M-am întâlnit cu Mihai la benzinăria de lăngă podul Constanţa la ora 4. Mihai venise cu coburi puse pe portbagajul din spate,  cu gps-ul încărcat cu ruta Bucureşti – Alba Iulia şi în general, părea mai bine pregătit ca mine.

Şi am plecat la drum,  cu gândul să păstram o viteză de peste de 20km/h. Temperatura era perfectă, linişte şi pustiu. Pe DN7 am păstrat o medie bună, am făcut câteva pauze şi o pauză mai lungă la Găieşti unde am mâncat un măr, o banana, fiecare după posibilităţi. Am ajuns la Piteşti şi am oprit la un supermarket, pentru că deşi parea că Mihai era pregătit a uitat sâ-şi ia card pentru aparatul foto. Şi uite aşa media noastră a scăzut…

De la Piteşti la Curtea de Argeş un navetist pe bicicletă ne-a provocat la liniuţe, dar noi cum aveam mult de mers şi suntem nişte ”calculaţi,  nu am dat curs acestei provocări. Sigur că da…ne-a inghiţit praful! Mama lui de navetist care a îndrăznit să ne provoace la duel!

Aşa că, având moralul ridicat am ajuns şi la Curtea de Argeş, unde am mai făcut o pauză mai mare de adăpare şi  măncare. Aici caţiva puşti coloraţi au început să-i admire gsp-ul lui Mihai, dar se pare că Mihai nu a apreciat deloc această admiraţie, propunând să purcedem.

459808 515548555147888 344540214 o

De la Curtea de Argeş am urmărit drumul spre Vidraru până la Albeşti Pământeni  unde am făcut stânga foarte brusc. Bine, bine nu a fost aşa de brusc! Aici am scăpat de traficul de pe ruta aglomerată spre Vidraru şi am dat de nişte locuri minunate. Exact drumurile de bicicletă care imi plac cel mai mult. Drumuri înguste, multe curbe, urcări şi coborări trasate prin sate de deal/munte!

905410 562397310471785 1302997607 o

Frumos, frumos a fost pănă pe la Sălatrucu. Nu neapărat că s-a schimbat în rău peisajul, dar cum am rămas fără apa, ne-am oprit la un magazin să luam apă. Ne era sete, nu găseam nici fantăne, nici izvoare şi nici magazine. Şi  am găsit magazinul, cum spuneam. Când am intrat înauntru, parcă a început să se umple de coloraţi. Au început cu glume legate de cască, să le dau casca mea, să le dau şi lor bicicleta sa dea o tură…probabil până acasă la ei. Poate erau ei bine intenţionaţi, dar instinctiv noi nu ştiam cum să plecăm mai repede. Ne-am suit pe biciclete şi dăi pedală! Din când în când , cu coada ochiului ne uitam în spate să vedem dacă suntem urmăriţi. Ce să mai, sigur am mărit media pe porţiunea respectivă.

463969 562397370471779 1798561773 o

După episodul plin de adrenalină, am mai mers pret de 10-15 minute după care drumul asfaltat s-a terminat şi a început drumul de ţară. Cred că era ora 11 sau 12, cănd a inceput urcarea şi umbra a dispărut . Ptiu…şi ce căldură!  Urcarea fu destul de grea din cauza căldurii, a cauciucurilor nepotrivite pentru pământul uscat şi alunecos. Dar am scos-o la capăt destul de uşor.

921128 562397443805105 1386243623 o

Îmi aduc aminte că atunci când de abia luasem cauciucurile de asfalt (Kojak, gen cameră) mă feream de fiecare pietricică, să nu le stric, sa nu fac pană şi l-am bombanit pe Adi la o tură Garantat Asfalt TM”…vai de el!

Să revenim la oile noastre… ce a urmat? A început o coborâre pe bolovani şi pietricele pe care iniţial am început-o timid cu kojak-urile mele, ca apoi şi eu şi Mihai să mergem cu 30-40 km/h. Săreau bolovanii, spatele se ducea pe unde vroia el…dar Kojak-urile mele au rezistat.

466144 515548025147941 231120825 o

Prin satul Pripoare, ne-am oprit la un magazin unde am baute “cole” ,“fante”,  am mâncat “îngheţăţuri” şi am povestit unei doamne foarte amabile aventura noastră. Vai ce ne mai place să povestim! Privirea gen ”Nu e sănatos!”ne gădilă rău de tot orgoliul de biciclist!

Aici, am hotărât să nu mai mergem pe DJ-uri pentru că timpul nu ne ajuta prea mult, această porţiune de drum de ţară fiind totuşi foarte anevoioasă.  Dacă ştiam că mai in faţă o să avem doar asfalt mergeam, dar chiar nu puteam să continuam cu acele cauciucuri pe acest gen  de drumuri.

459659 562398290471687 1375840869 o

Mai în faţă am dat de asfalt. Ca de fiecare dată “impactul” cu asfaltul, după drum de ţară sau offroad, este unul foarte liniştitor pentru partea dorsală şi după cum am spus, am ales să ne îndreptăm spre DN, trecând Oltul. Oltul l-am trecut pe un pod, între Călineşti şi Ţuţuleşti. Nu vă gândiţi la alte sporturi!

Drumul pe DN pe langă OLT? Obositor! Zgomotul maşinilor, atenţia cu care trebuie să mergi, imposibilitatea de a schimba două vorbe,  fără sa te acopere un claxon nu îl face un drum de recomandat. Obositor şi plictisitor!  Înainte să ajungem la Sibiu, am mai făcut câteva opriri, mi-a împrumutat Mihai un isostar să pun în apă, care cică trebuie să mă pună pe picioare. Dar  parcă aveam nevoie de o schimbare de drum, nu electroliţi sau alte suplimente.

Am ajuns şi la Sibiu, unde am mâncat un covrig şi o măslină în centrul vechi al Sibiului şi am plecat spre Sebeş. Aici a fost mult mai rău. Eram deja obosiţi, traficul era mai intens, multe tiruri şi urcările luuungi!  Înainte să se însereze am oprit la o benzinărie,  să uzăm orice supliment mai aveam. Eu nu aveam nici un supliment, Mihai mi-a dat şi mie un praf de la Redis care se pune în apă. Speram să facă minuni, pentru că pur şi simplu eram sleiţi de putere. O jumătate de minune a făcut, că parcă simţeam o mică revenire la viaţă dar până să-mi revin a venit noaptea şi m-a lovit în moalele capului.

Tirurile treceau razant pe lângă noi, mai ieşeam pe macadam  ca să nu ne lovească, alţii ne forţau să ieşim pe macadam şi Sebeşul nu mai venea. Şi pe deasupra, drumul era făcut parcă numai din urcări.

O experientă groazinica! Nu mai fac niciodată asta. Mersul pe un DN aşa ocupat noaptea. NU, NU!

Ajunşi in Sebeş, după o eternitate, stupoare! Coadă de tiruri prin oraş. Ziceai ca tot oraşul era un fel de vamă sau parc pentru tiruri. În fine după ce am ieşit din Sebeş şi am continuat drumul spre Alba Iulia, nu a mai fost aglomeraţie şi totul a mers mult mai uşor. Totul a mers mult mai bine!  Spre sfârşit durerea dorsalului începea să fie de nesuportat, dar uşor, uşor am ajuns. La 22:30 eram la cetatea din Alba Iulia! Am reuşit!

Am sunat-o pe Alexandra să iasă sa ne facă poze, dar ne-a bombanit că nu venim mai repede ca ei îi este somn! Deci gata cu pozele. Hai la somn! Hai că merităm.

Traseul a fost terminat în 19 ore(16,5 ore de pedalat). Comedia a luat sfărşit!

919351 562400237138159 918966317 o

Zilele următoare au fost  de relaxare, dar plimbările cu bicicletă nu au luat sfârşit. Aşa că a doua zi, dar de data asta şi cu Alexandra,  am fost cu bicicleta să vizităm cetatea din Alba Iulia, unde am fost plăcut surprins de cât de îngrijită şi frumoasă este. Am văzut peştii coloraţi, vestiţii peşti coloraţi, copii (Alexandra şi Mihai) s-au batut cu apa de la cişmeaua cetăţii şi am asistat la schimbarea gărzii cetaţii. Schimbarea gărzii, care se face mai “oficial” doar sambătă a fost foarte frumoasă. Deşi am stat destul de departe de locul efectiv unde s-a făcut această schimbare de gardă, am putut să aud foarte bine loviturile de tun! Data viitoare doresc să mă uit mai de aproape. Obligatoriu!

904880 562400870471429 710564359 o

Ne-am plimbat putin prin Alba, Mihai s-a răcorit excesiv intr-o fântână arteziană (lumea se uita uita tare ciudat la noi, nu ştiu de ce…) şi apoi ne-am hotărăt să mergem la pensiunea Mama Luţă să încercăm plăcintele, la sugestia Alexandrei. Vorba aceea, la plăcinte înainte!

920358 562401137138069 834184832 o

Mama Luţă o găsiţi în satul Ampoiţa şi locaţia este foarte frumoasă. Cu mese într-o curte amenajată tare frumos, un peisaj rustic şi frumos ingrijit.  Am început cu o ciorbă, adică într-o traducere liberă ne-am ciorbificat şi apoi am trecut la plăcinte! Ptiu…ce bune au fost.

466025 562401293804720 908517549 o

Următoarea zi, tot in trio, am plecat spre lacul Iezer Ighiel, localizat la 35 km de Alba Iulia. Am mers cu o mare lene. Încă mă resimţeam după “marea comedie” şi până la lac ne aştepta o urcare de vreo 600m. Drumul tare frumos şi dacă aşa e tot judeţul Alba Iulia, noroc de cei care stau aici! Au unde să se plimbe cu bicicleta şi nu trebuie să mergi foarte departe să vezi ceva frumos. Da, frumos!

921483 562401883804661 10026577 o

Cu chiu, cu vai am ajuns la lac, dar din păcate nu am putut să stam prea mult. Am întins un mic picnic, am măncat pe fugă şi am plecat pentru că ploaia nu ne-a lăsat să admirăm lacul Iezer Ighie. O dată cu ploaia, din fericire, au încetat şi manelele care poluau acest mic colţ de paradis.

905321 562402220471294 1304185291 o

Vizita noastră la Alba Iulia se apropia de sfârşit, micul nostru concediu se apropia de sfârşit , dar noi trebuia să ne pregătim de întoarcerea la Bucureşti. Aveam de gând  să pedalăm doar de la Mediaş la Braşov, în rest să mergem cu trenul.

Nu am vazut multe din judeţul Alba, dar şi din cărticică pe care am citit-o de la Alexandra, mi se pare că e cel mai frumos judeţ. Ştiati că acest judeţ are procentul cel mai mare de relief muntos dintre toate judeţele din ţară? Sună tare interesant…

459675 562402563804593 1857130347 o

Nu mai ştiu exact la ce oră am plecat, dar ştiu că am plecat dimineaţa (pe răcoare) spre gară, de unde trebuia să luăm trenul păna la Mediaş şi astfel începem ziua 4 de pedalare.

Ajunşi la Mediaş după ”alimentarea” de la un magazin de lângă gară, am plecat spre Biertan, unde vroiam să vizităm biserica fortificată. Mihai a ales bine plecarea din Mediaş, aşa am putut face o vizită scurtă prin Mediaş şi am văzut casa memorială Stephen Ludwig  Roth, care se găseşte în centrul oraşului.

901036 562397960471720 1147113902 o

Drumul pâna la Biertan a fost frumos şi când am început să ne apropiem  de Biertan, a început să se vadă biserica fortificată din depărtare. O imagine tare frumoasă, dar din păcate nu am putut să vizităm biserica. Programul de vizitare începea cred că de la 10-11 şi timpul nu ne permitea să aşteptăm atât. Ne-am învârtit puţin în jurul bisericii, am făcut nişte poze şi la drum!

1608435 683379081706940 976414803 n

De aici, am trecut prin Copşa Mare, iar apoi ne-am îndreptat spre DN14. Pe DN14 în drum spre Braşov am dat de o localitate tare frumoasă şi ingrijită - Daneş, dar din cauza sărbătorilor pascale, cam toate localităţile erau presărate cu “colindători”. În Daneş, unde am oprit să mâncăm un salam cu păine şi să bem o cola, a venit şatra! Da-mi şi mie nenea ce din ce bei tu acolo! Aoleu...Nici lanţul nu l-am putut unge în linişte.

465261 515549198481157 2140632275 o

De aici am continuat drumul spre Braşov, dar drumul pe DN din nou nu ne-a placut, mai ales atunci cănd traficul s-a mărit şi am ales să mergem doar până la Rupea. Cred că aveam şi puţin lehamite de bicicletă.   Cu o mare lene am ajuns în Rupea şi am oprit la primul magazin să ne relaxăm puţin şi cum stăteam noi liniştiţi am întrebat pe cineva de gară. Spre surprinderea noastră, am aflat că gara este la vreo 10 km, în Rupea Gară. CE? Şi dai fugă! Nu aveam de gând să pierdem acel tren! Am ajuns la Rupea Gară, transpiraţi, obosiţi cu vreo 5-10 minute înainte de plecarea trenului. Dar stupoare! Gara era închisă!

466253 562403730471143 490839321 o

 

Eram panicaţi! De unde luăm bilet? Nu mai opreşte trenul aici? Dăm rotocoale, ne învârtim...timpul nu ne ajuta deloc! Şi când aveam de gând să renunţăm vedem containerul…Acolo era Gara Rupea!

459832 562403987137784 638972422 o

 

Luăm repede bilet, întrebăm dacă e un magazin prin apropiere să luam apă! Eram însetaţi…Ne ziceau oamenii care aşteptau că este cam departe şi nu stiu dacă avem timp. Nu ştiam ce să fac. Să mă duc, sa nu mă duc?

Ca apoi să aflăm că trenul are întârziere 45 minute şi numărătoarea continuă…

Şi du-te la magazin! Ia ingheţăţuri, apă, chips-uri, prostii şi alte prostii. Şi hai să aşteptăm trenul…

un cetatzean.

12.01.2014 18:51

Joomla templates by Joomlashine