facebookflickr

curcubeu

Când am povestit intr-un articol anterior despre Lacul Vulturiloram spus că nu am reuşit să ajung prima dată când am încercat şi vreau să vă povestesc această experienţă pentru că a fost una memorabilă.

Aşadar, Alex a venit cu propunerea să mergem la lacul Vulturilor pe următorul traseu de 2 zile(cu dormit la cort): Întorsura Buzăului - Vama Buzăului – Tabla Butii – Lacul Vulturilor – Siriu – Nehoiaşu.

Am reuşit să-l conving pe Alex să nu mai mergem cu trenul până la Întorsura Buzăului şi să plecăm de la Săcele. De la Săcele urma să mergem prin văile Zizinului şi Dâlghiului spre Vama Buzăului.

Aşa că vineri seară mi-am umplut rucsacul de 40l (împrumutat de la Costel) cu cort, sac de dormit, mâncare şi alte lucruri necesare pentru tură. Devreme, pe la ora 1 dimineaţa am zis că e momentul să dorm şi am dormit până când am auzit telefonul sunând. Alex m-a sunat din tren, să mă întrebe unde sunt. HOPA! Prima dată când mi se întâmplă să nu aud alarma, dar sigur nu am fost eu vinovat. Tehnologia, telefonul sau Băsescu. Acolo trebuiesc căutaţi vinovaţii.

M-am uitat repede pe net la ce tren puteam să mai iau şi fugi pe uşă. În graba mea am uitat bidonul de apă şi niste scule de bicicletă. Aveam să-mi regret doar bidonul de apă.

Am luat trenul interRegio şi am decis să cobor la Predeal, pentru că deja aveam avans făţă de Alex şi Sedi care mergeau cu Regio. Şi mai ştiam că trenul merge foarte încet între Predeal şi Braşov.

Am început traseul de coborăre de la Predeal. Vai ce bine e să începi traseul pedalând la vale.

La un moment dat m-am întâlnit cu trenul şi am mers vreo 10 minute în paralel cu el. Parcă vedeam călători din tren cum aratau cu mâna spre un biciclist care merge cu aceeaşi viteză cu trenul. Cu gândul la asta, am pedalat ca un nebun. Am menţinut cred că un 40 km/h pe secţiunea respectivă, dar totuşi trenul a reuşit la un moment dat să mă depăşească.

Am oprit la un magazin în Săcele, de unde mi-am mai luat câte ceva de mâncare, am băut o cafea şi am aşteptat să vină baieţii.

sacele

După vreo 15 minute au ajuns şi ei, au făcut o scurtă pauză, eu mi-am luat o sticla de 2l de apă pe care am înfipt-o în suportul bicicletei și ...valea!

sticlabicla

Am început drumul în trio printr-un trafic intens, dar curând am părăsit drumul cu trafic şi am luat drumul care ducea spre valea Zizinului şi Dâlghiului.

dinspresacele2

Vremea a fost frumoasă, toţi aveam aparatele foto la noi şi am făcut pauze dese pentru a poza împrejurimile. Sedi a venit chiar cu trepied, filtre şi parcă simţeam că suntem la un workshop de fotografie. Alex şi Sedi cu DSLR-uri. Eu cu săpuniera mea. Eram mic, foarte mic.

Am început prima urcare mai grea şi când am ajuns în vărf am văzut cum se întunecă brusc.. Eu şi Alex am zis să-l aşteptăm pe Sedi. În timp ce-l aşteptam pe Sedi, urgia de fulgere şi tunete a venit peste noi. Eram în mijlocul pădurii şi o ploaie serioasă ne ameninţa.

dinspresacele1

Regrupaţi am început coborârea spre valea Dălghiului, care a fost încântătoare. Încântarea noastră nu a durat mult, pentru că ploaia a început. Am avut noroc, pentru că am găsit destul de repede o şură, unde ne-am adăpostit. Aici ne-am uscat puţin, am aşteptat până când ploaia s-a potolit şi am plecat la drum.

ploaie

Ploaia ne-a păsuit puţin, că să revină mai feroce şi ne-a ţinut aşa până la Vama Buzăului. Eu mă gândeam serios să renunţăm la tură pentru că vremea nu dădea semne de schimbare și nici hainele noastre nu erau într-o condiție prea bună. Am oprit în Vama Buzăului, la un magazin să ne adăpostim de ploaie. Aici, după ce am pus hainele puțin la uscat și am băut un ceai, mi-am găsit cheful de pedalare. Vremea începea să se schimbe și nouă ne-a revenit zâmbetul pe buze.

confluenta

Ploaia a încetat şi am plecat spre izvorul Buzăului. Imediat după ce am plecat de la magazin am dat de confluenţa a două pârauri/râuri(unul cred că era râul Buzău). Un pârau avea apa clară şi altul apa murdară de la ploaie. Clar era că în faţa noastră nu plouase, dar oare urma să plouă?

cascada3

Alex a zis să facem un mic ocol să vedem cascada Urlătoarele şi am părăsit valea Buzăului pentru a continua pe valea râului Urlătoarea. Am mers preţ de maxim 3 km şi am ajuns la cascadă. AU! Ce am găsit aici! O minune.

cascada2

Apa curgea dintr-o pădure în multe şiroaie, ce se intindeau pe un întreg versant calcaros. Fiind deja uzi am urcat prin cascadă până aproape de pădure, prin apă (apa nu depăşea gleznele) şi am intrat şi în râul de lângă, unde se revărsa cascada. Cred că am stat preţ de vreo 20 de minute acolo. O cascadă cu totul deosebită pe care vă invit s-o vizitaţi.

cascada1

Ne-am întors pe valea Buzăului şi am continuat drumul spre Tabla Buții, dar am hotărat să schimbăm puţin drumul ca să vedem şi izvorul Buzăului. Pe drum ne-am oprit la poalele munţiilor Ciucaş să admirăm caii care se plimbau în voie intr-o poiană verde.

cai

Când am ajuns în zona izvorului Buzău, ploaia a început să ne ameninţe din nou. Eu ziceam să cautăm loc de cort, să nu punem corturile pe ploaie, dar Alex a plecat în căutarea izvorului. Din păcate pentru el, izvorul nu părea să fie aşa de aproape de drumul principal şi s-a întors destul de repede. Aşa că am continuat drumul în căutarea unui loc bun de campat, dar ne-am propus să mergem totuşi cât putem de mult, că deja pierdusem foarte mult timp şi în ziua următoare avea să ne fie greu dacă mergeam prea puțin acum.

Aşa că am continuat şi am început coborârea pe valea Telejenelului. Am găsit un loc minuat de camping pe lângă Poiana Valea Stânei. Am întins corturile şi apoi ne-am apucat să adunăm lemne pentru foc. După ce am făcut focul, ne-am grupat în jurul lui, am mâncat câte ceva şi ne-am retras în corturi.

foc

Toată noaptea s-au auzit tunetele. Cred că a şi plouat, dar am dormit destul de bine.

A doua zi, ne-am trezit dimineaţă, am strâns corturile ude şi le-am băgat în rucsac. Urma Tabla Buţii şi Lacul Vulturilor!

Am continuat coborârea şi pe dreapta ascunsă printre frunzele copacilor am zărit o cascada, cascada Schinda. Era căt pe ce s-o ratăm! Bineînţeles că am coborât la cascadă pentru o sesiune foto!

cascadaschinda

Am continuat apoi coborârea pentru încă vreo 10 minute, după care am început urcarea pe muntele Tătaru. Rezervele erau pe terminate, sticla de 2l se spărsese pe prima coborârea mai serioasă şi era clar nevoie de o realimentare, aşa că am făcut un mic ocol şi am coborât în satul Slon.

Coborărea spre satul Slon ne-a adus în cale o cireadă de vaci îndărătnică. Clar ne-a fost atunci, că vacile doreau şi ele să fie pozate…

vacislon

La magazin am mâncat ceva lejer(pâine, salam, brânza, pateu) şi am stins totul cu o cola. De vară!

Tot ce coborâsem trebuie să fie urcat. Vai şi ce urcare! La vale nu a părut aşa greu, dar la urcare a fost crunt. Şi din nou cerul era negru. Iar ploaie?

ied

Ajunşi pe traseul iniţial am continuat din nou urcarea. Aici am dat de o turmă de capre şi am intrat în vorbă cu ciobanii. Le-am povestit unde vrem să ajungem şi din privirile lor nu am putut înţelege decât îndoială.

capre

Încrezători în forţele noastre am continuat traseul spre golul alpin, dar din păcate urcarea a început să fie tare anevoioasă, cu multe pietre instabile şi pantă pe măsură. Pe toată urcarea a fost greu de susţinut un ritm constant.

pietre2

Am întâlnit mulţi câini, unii prietenoşi, alţii mai puţini prietenoşi şi un dulău lăţos care ne-a ţinut companie o bună bucată de drum.

clx

Norii au făcut loc unei ceţe dese, apoi ceaţa s-a lasat şi ea uşor, ca  soarele sa apară majestuos când ne apropiam de punctul cel mai înalt al traseului. Soarele ne-a ridicat moralul şi parcă priveam cu mai mult optimism escapada noastră.

peisaj1

Optimism aveam noi, dar parcă începea să ne cuprindă lenea. Găseam motive diferite să tot oprim, dar în principal voiam să pozăm… (vai ce frumos e aici! hai să oprim puţin. staţi să-mi scot filtrele)

pietre1

La un moment dat, pe la ora 13:00 ne-am hotărât să ne oprim să măncăm. Nu ne-am gândit noi mult la locul unde să oprim, dar am găsit un loc tare frumos de luat masa(chiar în vârf nepoate). După masă am stat 5 minute să ne relaxăm şi am continuat.

locluatmasa

Am găsit cimitirul eroilor şi ruinele cetăţii Tabla Buţii. Cimitirul era departe și pe noi ne chinuia lenea şi oboseala.  Am reuşit să vedem doar ruinele, pentru că am trecut pe langă ele. Despre ruine nu pot să zic multe, pentru că nu prea a mai rămas mare lucru din ele.

casa

Am mai mers pe culme, dar drumul nu a fost deloc uşor. Coboram, urcam şi iar de la capăt. Parcă nu se mai termina. Ne-am oprit de câteva ori să verificăm unde suntem şi până la urmă am început o coborâre frumoasă prin pădure, dar Alex ne-a zis că nu putem urma această potecă, ne-am întors şi am ales altă potecă.

vacitablabutii

Am început coborărea spre  valea Siriului Mare, dar parcă ne plăcea mai mult poteca pe care am mers prima dată. Această coborâre nu a fost printre cele mai frumoase coborâri, am mers mai mult pe lângă bicicletă şi pe alocuri am cărat-o în spate, dar într-un final am scăpat de ea.

Am ajuns la intersecţia care ducea spre lacul Vulturilor foarte târziu şi am decis să renunţăm. Era deja ora 5 şi luam în serios posibilitatea de a pierde trenul.

Pe drum ne-a apucat iaraşi ploaia şi am găsit un adăpost unde am oprit. Am mâncat şi am stat puţin să oprească ploaia. La un moment dat ploaia s-a mai potolit şi am părăsit adăpostul nostru.

Ploaie, neploaie trebuia să plecăm, sau riscam să mergem cu bicicleta până la Buzău(aproximativ 100km). Ploaia ne-a păsuit puţin, ca din nou să înceapă. Şi ce ploaie! Ne-a udat din cap până la picioare. Era caldă ploaia, dar eu mă gandeam că în curând nu o să mai avem soare şi o să îngheţăm de frig.

Dar ce atâta cugetare? Toţi trei am început să intrăm cu bicicleta pe unde erau balţile mai adânci, ne stropeam unul pe altul, apoi ne ceream scuze în băşcalie. Eram plini de noroi! Acum nu eram doar uzi.. Bicicleta săraca, scârţia din toate încheieturile, dar nu a comentat şi şi-a făcut meseria ireproşabil.

Ne-am distrat ca nişte copii care au văzut pentru prima dată ploaia.

Ploaia începea să se liniştească, lacul Siriu începea să se vadă şi un curcubeu minunat şi-a făcut apariţia pentru a încheia o experienţă nemaipomenită.

Experienţa asta, a lăsat locul unei alte „experienţe”, când am aflat că am pierdut trenul la 5 minute. Ne gândeam să căutăm un autocar, sau microbuz, dar cine putea să ia 3 porci în microbuz sau autocar? Ne-am uitat la cât aveam tren din Buzău spre București și nu ne-a venit să credem! Aveam tren pe la 6 dimineață. Iar să dorm în gară? Și mai urma și drumul până la Buzău, alți 70 km. Și bicicleta scârția din toate încheieturile de la ploaie și noroi...

Până la urmă am plecat spre Buzău, într-un cor de înjurături, până când m-am gândit că avem bătrânii noştri. L-am sunat pe nea Gostin și a venit din Bucureşti să ne ducă acasă, după ce ne-a dat două “palme” bătrâneşti (ce căutaţi mă pe acolo? nu ştiaţi că o să pierdeţi trenul?).

Nea Gostine, vă mulţumim!

Pe la 1 dimineaţa eram in Bucureşti şi pedalam spre casă. In jurul meu era o linişte de mormânt şi eu stricam acea linişte cu scărţăitul bicicletei. Vai cum se auzea! Dar m-a adus acasă.

un cetatzean.

20.02.2014 19:25

Această tură este descrisă și de Alex și Sedi.

Joomla templates by Joomlashine