Clasica de iarnă
În fiecare iarnă încercăm să scoatem bicicletele la zăpadă, dar nu în parc sau alte zone limitrofe Bucureştiului. La munte!
Vorbeam cu Mihai şi ne gândeam să facem o tură la munte să facem poze la “zăpadă” şi încă nu ne hotăram dacă s-o facem intr-o drumeţie sau s-o facem pe bicicletă. Până la urmă, a ieşit de o bicicletă.
Aşă ca ne-am propus să refacem un traseu făcut şi anul trecut, Sinaia – Cuibul Dorului – Babele şi retur. Anul trecut nu am reuşit să facem decât traseul până la Cuibul Dorului, mai departe drumul fiind impracticabil pentru bicicletă.
Aşă că Mihai a pus-o de un eveniment şi aşa ne-am strâns 6 oameni: eu, Mihai, Adi, Lili, Dodu şi Ştefan. Plecarea cu trenul multicultural 3001!
Vineri seara regretam deja alegerea de a pleca la munte, nu neaparat la gândul frigului de la munte, ci doar la frigul de dimineaţă pănă la gară. Şi totuşi m-am trezit la 5:15 şi la 5:30 eram afară! Primii 2 km au fost foarte friguroşi, dar apoi dracul nu a mai fost aşa de negru. Am ajuns la gara cu 30-40 min înainte plecării trenului (notă lui Adi), rapid am luat cafeaua de la Spring şi m-am întâlnit cu Dodu şi Ştefan în faţă la Mc. Am aflat de la Dodu că Mihai abia s-a trezit, dar că o să vină cu IR-ul, apoi în tren m-a sunat şi Adi să-mi spună că el şi Lili au pierdut trenul pentru că nu ştiau că trenul pleacă la 6:25.
În tren m-am întâlnit şi cu Andrei, care se ducea cu un prieten la o tură cu bicicleta, cu plecare din Predeal. A fost un drum care a trecut foarte uşor, am râs, am râs şi iar am ras. Am fost colindaţi, la etaj se cânta la acordeon acompaniat de paşi de dans(tavanul vroia sa pice pe noi), vreo 2 boschetari ne-au dezumflat nasurile şi mai târziu s-a cântat la chitară. Un tren multicultural!
Între timp “burgejii” (Mihai, Adi şi Lili) călatoreau cu InterRegio şi aveau să ne depăşească în gară la Ploieşti. Burgejii au ajuns cu 30 min înaintea noastră în gara Sinaia. După ce am ajuns şi noi am plecat la drum.
Am început urcarea şi la prima oprire am început să aruncăm hainele groase. Urcarea ne-a pus sângele în mişcare şi eu personal am urcat cu o bluză subţire si un windstoper până la Piatra Arsă. În continuare am urcat cu multe pauze şi atunci când am virat la stânga spre Cuibul Dorului ne-am scos şi aparatele foto pentru că peisajul de abia acum începea să fie frumos.
La fiecare km opream să ne regrupăm, să ne pozăm şi nu ne venea să credem ce noroc de vreme frumoasă aveam pentru că de la km, la km zăpada părea să fie mai puţină. În depărtare crestele dădeau semne de primavară, nu de iarnă. Pe alocuri drumul avea gheaţă şi zăpada, dar în rest asfalt.
Am ajuns sus la Piatra Arsă, dar din cauza pauzelor dese am hotărăt să începem coborârea spre Sinaia, pentru că drumul avea porţiuni cu gheaţă şi in maxim 2 ore soarele apunea.
Coborârea a fost foarte frumoasă, am început să ne întrecem în drifturi şi care mai de care ne spărgeam în figuri. Aşa de mult ne-am spart în figuri că nu ne-am mai putut ciorbifica, chiar mai rău am alergat puţin să nu pierdem trenul. Burghejii nu cred că aveau o problema, cum pentru ei banul nu reprezintă o problemă şi mereu exista IR, IC sau alte mijloace de transport destinate burghejimii.
În trenul de dimineaţă nu am fost în efectiv complet dar la întoarcere, valeleu. Nu mă doare gătul de la cine ştie ce intemperie, ci doar de la râs! Cu aşa prieteni să tot trăieşti.
un cetatzean.
22.12.2013